Despre Google Web Search

Google Romania.png
Google sau Google Web Search este un motor de căutare pe Internet al companiei americane Google Inc., fondată în septembrie 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin. Motorul de căutare oferă o metodă simplă și rapidă de găsire a informațiilor din web, în 124 de limbi, având o bază de date cu peste 25 de miliarde de pagini de situri web.[2] Statisticile indică faptul că peste 80% din căutările pe Internet sunt efectuate prin motorul de căutare Google, acesta aflându-se pe primul loc în preferința consumatorilor.Sistemul motoarelor de căutare actuale cum ar fi și Google inspectează permanent Internetul, în special siturile cele mai vizitate, și extrage din ele (indexează) informația necesară în avans, chiar și în momentele când nu există cereri de căutare concrete, active. Informația extrasă este apoi depozitată în baza de date a sistemului. Scopul este ca la cerere această informație să poată fi prezentată utilizatorului foarte rapid, chiar dacă ea este deja mai mult sau mai puțin depășită.Rezultatul unei cereri de căutare după anumite criterii (cuvinte cheie) este o listă de situri web găsite. De obicei, lista este foarte mare, iar utilizatorii nu consultă fiecare sit în parte până să găsească ceea ce caută. În principiu, listele se alcătuiesc pe baza popularității și relevanței siturilor, dar, în mod natural, utilizatorii se uită doar la prima pagină a listei, sperând ca deja acolo să găsească situl căutat. Din această cauză, ordinea siturilor de pe așa numita hit list capătă o importanță majoră: companiile care oferă motoare de căutare sunt practic întotdeauna influențate de motive economice, sociale sau politice, drept care prezintă anumite situri în mod preferențial, la începutul listei.[3][4] Google Bombing este doar un exemplu de încercare de influențare a ordinii siturilor din hit list. Acest aspect privește toate motoarele de căutare în Internet, nu numai Google.